Becali calcă pe urmele lui Mititelu. Patronul Stelei i-a luat apărarea atacantului venit de la Craiova după ce acesta a plecat de pe bancă în minutul 80 al meciului cu Rapid. „Florin Costea trebuie să joace în meciurile următoare ca să demonstreze că e mare fotbalist. Cum poate să crească în valoare dacă el nu joacă?”, a fost discursul lui Gigi Becali în fața staff‑ului tehnic al Stelei.
Poziția adoptată de patron a fost greu digerată de Ilie Stan, dar și de către res-tul fotbaliștilor din lotul Stelei, care nu sunt de acord cu discursul patronului. „Ă‚sta ratează penalty-uri și pleacă în timpul meciului la dușuri și are parte de un astfel de tratament?”, s-au revoltat unii jucători ai roș-albaștrilor. Mai mult, cei doi frați veniți de la Craiova au fost lăsați în afara grupului, majoritatea roș-albaștrilor fiind nemulțumiți de atitudinea pe care o afișează Florin și Mihai în timpul jocurilor, dar și la ședințele de pregătire. „A luat 250.000 de euro la semnătură și el nu respectă ce îi spune antrenorul la antrenamente. Dacă era vorba de oricare alt jucător, ne făcea praf la televizor”, au mai spus roș-albaștrii despre „Cioară”. „Am fi înțeles poate dacă făcea figuri unul ca Galamaz, care a câștigat un campionat, dar de ce trebuie să-i înghițim ifosele unuia care nu a reușit nicio performanță în carieră, ba chiar a retrogradat cu echipa”, au comentat alte voci.
Antrenorii nu îi vor mai tolera
Ilie Stan și Edi Iordănescu nu au de ales și trebuie să se conformeze indicațiilor patronului. Totuși, antrenorii s-au săturat de fițele celor doi Costea și sunt hotărâți ca la următoarea abatere să îi sancționeze drastic. În plus, Ilie Stan are încredere în jucătorii cu experiență de la Steaua și este convins că grupul este suficient de matur pentru a-i îndepărta pe cei care comit acte de indisciplină.
Ceea ce a făcut Florin e inadmisibil și nu pot fi de acord, chiar dacă jucătorul se numește Hagi, Ilie Dumitres-cu, Mutu sau Gică Popescu Ilie Dumitrescu, fost antrenor Steaua
Florin Costea nu e la prima abatere. Trebuie pus la colț, amendat, pedepsit, scos din lot pentru câteva meciuri Ilie Dumitrescu, fost antrenor Steaua
Grupul va fi pus mereu pe primul loc și nu un anumit jucător Edi Iordănescu, antrenor secundSteaua
O echipă pierde și câștigă împreună, suferă și se bucură împreună. Aia e o echipă adevărată Edi Iordănescu, antrenor secund Steaua
Gestul lui Costea denotă lipsă de respect pentru echipă. Totul pleacă de la căpitan. Acum, jucătorii nu au rușine față de Bourceanu Sorin Paraschiv, fost jucător Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER